Dacă citești acest post probabil că ești într-o mică dilemă și te gândești dacă ar trebui să folosești sau nu suzeta pentru bebelușul tău. Adevărul este că și acest subiect, ca multe altele legate de bebeluși, este unul controversat și într-o continuă dispută. Există două tabere adverse, cea a celor ce sunt pro suzetă și a celor ce sunt împotriva folosirii ei. Trebuie să recunosc că și eu la început am fost împotriva suzetei. Pe lângă faptul că mi se părea urât că un bebeluș mai măricel să stea cu suzeta în gură, auzisem cum că ar fi foarte greu să scapi de ea ulterior și că unii copii, nici la trei sau patru ani nu pot renunța la ea... Contrar așteptărilor mele, pediatra mea mi-a recomandat să-i dăm bebelușului suzetă, să încercam mai multe tipuri și să vedem dacă găsim una care să-i placă. Bineînțeles, ca mai toți bebelușii, nici bebele meu nu a vrut initial suzeta, și asta în special pentru că I-am dat una care nu era potrivită vârstei lui. Ne-am dat seama de acest lucru după ce am ajuns în magazin și am vazut cat de multe feluri de suzete sunt, cu forma tetinei diferită: rotundă, alungită, înclinată, din materiale diferite (latex, silicon) și pentru vârste diferite: 0-2 luni, 0-6 luni, 3+, etc... I-am dat bebelușului mai multe tipuri de suzete, una din latex, care nu era foarte estetica, avea o culoare mai urâțica și am inteles ca se deteriorează si repede, și altele din silicon. Pe acestea din silicon, le-a și acceptat imediat, fiind mai flexibile și mai fine. Acum mă felicit pentru că am urmat sfatul pediatrei, că am încercat și găsit suzete pe placul lui. Bebele a fost și este calm, vesel și jucăuș iar eu nu am avut un stres în plus datorat plânsului pe o perioadă lungă de timp. Momentan bebe are opt luni și sper ca până la 1 an și jumătate să se plictisească și să renunțe la suzetă. Pentru mămicile ce încă nu sunt hotărâte dacă să le dea sau nu bebelușilor suzetă, voi enumera în cele ce urmează, avantajele și dezavantajele folosirii acesteia, astfel încât să vă faceți o idee și să alegeți varianta cea mai bună pentru voi. Așadar, sa vedem care ar fi avantajele folosirii suzetei: - Suzeta poate calma bebelușul atunci când acesta are colici, dureri de burtică, vrea să adoarmă sau e mai morocănos. Indicația medicilor este aceea ca suzeta să se ofere bebelușului după șase săptămâni de la naștere, pentru a nu interfera cu suptul, în cazul în care sugarul este alăptat. Până acesta își intră în ritm și învață să sugă, suzeta nu ar trebui folosită pentru a nu-l confuză sau supăra, întrucât nu va înțelege de ce din aceasta nu iese lapte . -Controlul mai bun asupra obiceiului bebelușului de a bagă în gură; învățându-se cu suzeta nu va mai încerca să își bage și mânuțele și să le sugă, un obicei ce va fi mult mai greu de dezobișnuit decât cel al folosirii suzetei -Studiile efectuate de cercetătorii americani arată că riscul sindromului morții subite la bebeluși este mai mic decât la cei care nu folosesc suzeta în somn, datorită faptului că suzeta permite intrarea aerului în gurița și în nas, precum și faptului că aceștia nu vor adormi profund și deci riscul să se sufoce va fi foarte mic. -Suzetele ortodontice ajută la creșterea corectă a dințișorilor, spre deosebire de suptul pumnisorului sau a degetului mare ce poate duce la deformarea sau deplasarea viitorilor dințișori -Mama va avea mai multă liniște, copilul fiind calmat și liniștit cu ajutorul suzetei. Totuși folosirea suzetei nu ar trebui să devină un obicei frecvent. Suzeta ar trebui să fie folosită cu moderație și să nu fie oferită de fiecare dată când bebelușul începe să plângă, pentru că în acest fel se pot crea comportamente greșite și anume: amânarea foamei precum și creerea obiceiului de avea tot timpul ceva în gură. Dintre dezavantajele pe care le prezintă folosirea suzetei putem menționa: -Posibilitatea ca bebelușul să se dezobișnuiască mai greu de suzeta. Folosirea acesteia după vârstă de doi ani poate afecta dentiția, vorbitul normal si urechile, putând provoca infecția acestora (conform unor studii ale unor cercetători americani) - Necesitatea de a asigura o igienă bună a suzetei fiind nevoie a fi sterilizată cel puțin o dată pe zi Părerea mea personală este ca suzeta iti oferă multe avantaje si având in vedere ca, lunile de la naștere pâna când bebelușul împlinește un an sunt mai dificile, orice ajutor pentru tine dar si pentru bebeluș ar trebui acceptat. Dupa cum spuneam eu o folosesc si sper ca pâna la varsta de 1.5 ani sa scăpam de ea, incepând sa o folosim cât mai rar si în special înainte de culcare. Referință: http://www.whattoexpect.com/first-year/pacifiers
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Miki D.Proaspata mamica de baiat, Project manager intr-o multinationala, pasionata de pictura si carti. Archives
March 2017
Categories
All
|