Astăzi este ziua cea mare, ziua în care m-am întors la muncă după concediul de maternitate, adică după 11 luni de stat cu bebelușul. M-am trezit de dimineață cu gândul la câte lucruri am de făcut până când vine bona, de făcut curat pe hol, spălat vasele de aseară, strâns jucării din sufragerie, făcut duș, întins părul, mâncat, schimbat bebelușul, pregătit mâncărică. Am sărit peste partea cu plimbatul cățelului pentru că afară plouă urât. Totul mi-a luat cam o oră jumate. Înainte să plec, l-am luat pe bebe în brațe să-l pup și să-i urez “ La mulți ani!” pentru că tot azi împlinește și 11 lunite. Parcă a simțit că voi pleca și a și început să plângă să-l țin în brațe, parcă nu-i mai convenea nimic. L-am luat în brațe și l-am mai pupat un pic, după care l-am pus în mașinuța de polițist pe care i-am cumpărat-o de curând, cadou de la Iepurașul de Paște. Bineînțeles că s-a înveselit instant și am putut pleca liniștită, dar totuși cu un pic de teamă în suflet. Nu l-am mai lăsat 7 ore cu altcineva până acum, sper că totul să fie bine și bona să aibe grijă de el așa cum trebuie. Până acum totul pare sa fie în regulă și sper să fie in continuare la fel. Afară vremea era oribilă, frig, vânt puternic și ploaie. Mi-am luat super umbrela primită de la prietenii din Australia, si m-am gândit la ei “ Ce cadou practic ne-au făcut! Când va fi urât afară să mă gândesc la ei și la vremea cu soare de acolo și la cangurii ce sar fericiți pe câmpie și să mă mai înveselesc un pic …” În metrou, pe ruta Dristor-Victoriei am fost uimită cum aproape 90% din oameni erau cu ochii ațintiți în telefoanele mobile, semanau cu niste roboti…cât de adevărat este că se ușor, ușor incepm sa ne alienam și sa devenim atat de vulnerabili și ușor de manipulat de către cei ce conduc lumea din umbra… Pe ruta, Victoriei-Pipera lucrurile au stat un pic diferit, oamenii făceau și alte lucruri în afară de stat cu ochii în telefoanele mobile, mai citeau câte o carte, mai mâncau un covrig sau un sandviș, oricum o diferență de peisaj. Totuși ca și caracteristică generală, mai toți păreau foarte triști sau poate doar obosiți.. cât de mult îmi doresc să văd cât mai mulți oameni care să zâmbească și să aibe fața mai destinsă și mai liniștită, oare când se va întâmplă acest lucru? Am ajuns într-un final și la birou, fiind și a treia zi de Paște nu prea era multă lume în încintă, așa că am putut să fac cunostiinta cu o parte din colegii cei noi și i-am salutat pe cei vechi. În timpul zilei, m-am mai luat cu diverse treburi administrative și legate de viitoarele proiecte și uite că timpul a trecut. Nu am sunat bona decât o singură dată, doar soțul de mai multe ori să-l întreb când ajunge la bebe. M-am gândit destul de des, oare ce face bebelușul, cum se descurcă, dar știu că voi afla totul mai târziu de la bonă, când voi ajunge acasă. Ceasul de asemeni l-am verificat din oră în ora…sau mai exact din jumate în jumate de ora, sau chiar mai des…. E bine totusi că pot beneficia de programul scurt de 6 ore până când bebele împlinește un an, pentru că momentan încă mai alăptez. Acesta este un drept oferit de lege dar sunt și unele companii care prin regulamentul intern pot oferi această facilitate până când bebelușul împlinește 2 ani, dacă mama încă alăptează. Eei, uite că ușor, ușor a trecut timpul și a trecut și prima zi la birou, și fără bebe pentru 7 ore, nu a fost chiar așa rău cum mă așteptam, să vedem de acum înainte cum vor evolua lucrurile…
0 Comments
|
Miki D.Proaspata mamica de baiat, Project manager intr-o multinationala, pasionata de pictura si carti. Archives
March 2017
Categories
All
|