Nu am mai scris de mult pe blog, dar astăzi, în această zi specială și tristă în același timp, simt o dorință fierbinte să scriu… O viață de om, ce înseamnă asta, câteva ore, o zi, un an, câteva zeci de ani, cât înseamnă mult și cât înseamnă puțin? Oricum niciodată nu este de ajuns, în special pentru cei ce fac parte din viața acelui om… Om bun, om rău, om cu personalitate puternică sau om cu personalitate mai puțin puternică, faimos sau necunoscut de multă lume, toți ne naștem cu o misiune, pentru care călătorim prin lume și ne punem amprenta într-un loc sau în mai multe locuri, asupra unui om sau mai multor oameni…. Ca oameni, din ce suntem făcuți, ce ne face unici, asemănători dar diferiți? Suntem construiți din ceva invizibil, dar care se simte și pe care-l numim suflet și din ceva material ce-l îmbrăca, se vede și de asemeni se simte, un fel de ambalaj, pe care il numim corp, ce îi servește sufletului să călătorească într-un timp finit. Corpul acesta se întrepătrunde cu sufletul și are puterea de a se dezvolta singur, de a se întări sau de a slăbi în timp, dar are si posibilitatea de a se vindeca singur sau ajutat de alții asemeni lui. Fiind ceva material, corpul, are însă un termen de valabilitate până când poate călători și o misiune de a schimba tot ce atinge, de a face lucruri să se întâmple și de a fi amintite, pentru un timp mai scurt sau poate mai îndelungat. Viața este o călătorie, nu o destinație și nu ar trebui să ne grăbim să ajungem să prindem viitorul la care visam și să nu mai apucăm să ne bucurăm de prezent, pentru că vom ajunge să regretăm tot mai mult trecutul… Azi ne luăm la revedere de la un om frumos și drag, Lenuța, un om cu o viață care nu a fost deloc ușoară, ci presărată cu multe greutăți, materiale și sufletești dar care a făcut lucruri extrem de frumoase pentru cei din jurul ei. Nu a avut copii însă nepoților ei, le-a luminat copilăria și apoi cu intermitențe viața, timp de aproape 35 de ani pentru unii, pentru alții mai puțin, pentru frați, cumnați, veri și cunoscuți, chiar mai mult de 60 de ani…. Ea a fost un om care a suferit în tăcere, dar care a arătat mai tot timpul o față frumoasă și zâmbitoare, nu am văzut-o de multe ori plângând... A avut mereu de dăruit un râs ușor și visător în colțul gurii și o imbratisare… a avut mereu timp să ne asculte și să se intereseze cu timiditate de lucruri noi, de ce se mai întâmplă pe la București, prin America, prin Italia…si-ar fi dorit și ea să meargă să le viziteze, dar nu a dezvăluit prea mult aceste dorințe ascunse….singura ei cea mai recentă călătorie a fost până la mănăstirea lui Arsenie Boca, unde s-a încărcat cu credința și cu dorința de a se face bine. Nu ar trebui să mai amânăm dorințele pe care le avem și le visăm în secret, ar trebui să le împărtășim cu curaj și îndrăzneală celor din jur, astfel ele vor avea ecou și mai mult că sigur într-o zi se vor implini… Mătușa mea, Lenuța, a fost o femeie modestă, harnică și zâmbitoare, a fost și va fi una din persoanele care mi-au luminat copilăria mie și verilor mei, primiiani din viață, toate vacanțele petrecute la țară și apoi toate vizitele anuale când reveneam acasă. Toate aceste amintiri frumoase s-au strâns în sufletul meu și fac parte din trecutul meu. Caut în noianul de amintiri diverse întâmplări cu ea, frumoase file de poveste, jocuri din copilărie, evenimente triste sau vesele și îmi amintesc cu drag acele momente pudrate cu zahăr, cum erau cele din preajma sărbătorilor, primăvara, de Paște, când ne duceam la ea să-i facem salata boeuf pe care tot timpul o lasă pe ultima sută de metri, sau când munceam cu drag și spor pentru a face cozonacii, plăcintele și pasca, pe care le transportăm noaptea târziu, la ea acasă, pentru a fi gata și bune de pus pe masa de Paște sau de dus la Biserică a două zi… De asemeni, îmi amintesc vara, cum îi plăcea să asculte la radio sau la tv muzică populară, mereu îmi voi aminte de acele zilele frumoase, cu soare și liniște, când o găseam acasă îmbrăcată frumos cu rochii înflorate și stăteam de vorba, despre una, despre alta. Toamna ne duceam la ea să mâncăm struguri roz și micuți, cu un gust atât de dulce și de bun, nu am mai văzut ceva asemănător în alte părți și de asemeni ne plăcea să îi admirăm trandafirii sau gladiolele plantate în grădina din față casei și de care era foarte mândră. Iarna când eram mici, ne plimba cu sania pe care o avea din vremuri de demult, o sanie mare și greoaie de lemn, cea mai grea sanie pe care am văzut-o vreodată. Ce mult ne plăcea să ne dăm cu ea, de sus din vârful dealului și până jos, până la podul cel vechi de sute de ani, care încă mai rezistă și azi…. Ce frumos ne întreba, de fiecare data când ne vedea sau când vorbeam la telefon: Ce mai faceți? Cum o mai duceți, ce mai face soțul, soția, cel mic, cea mică? și își închidea ușor ochii și cădea în visare. De asemeni, nu era dată în care să nu ne dea la plecare câte ceva bun, câteva ouă, un borcan de dulceața, cozonac, plăcinte sau alte bunătăți. Trebuia să ne dea tot timpul ceva bun ca să ne aducem aminte de ea. Mereu s-a gândit la alții, la cei dragi ei, la nepotiii pe care i-a crescut și i-a legănat și mai puțin la ea și asta s-a văzut în timp, pentru că boala tăcută și parșivă a înaintat ușor, ușor și a pus stăpânire pe ea până la ultimul ei suflu…. Să nu ne mai neglijam sănătatea dacă ținem la cei din jur, având grijă de noi, avem grijă și de ceilalți dragi nouă. Azi ne-am luat la revedere de la partea ei fizică, corpul, care nu a mai putut transporta sufletul, sufletul ce în ultima perioadă poate a fost în căutare de un alt corp, într-o altă parte de lume, gata să înceapă o nouă călătorie care sper ca în plan material să fie cu mai multe împliniri, cu mai multă sănătate, cu mai mult noroc și cu mult mai multă dragoste, pentru că dragostea este ceea ce întreține corpul să călătorească în lumea și timpul finit în care trăim. Pentru cei ce am rămas în această lume, vei rămâne veșnic în sufletele noastre și ne vei aminti să fim mai buni unii cu alții, să dăruim mai multă dragoste și să-i ajutăm mereu pe cei ce au nevoie de ajutor! Drum bun draga noastră mătușă și călătorie ușoară și frumoasă acolo unde vei merge!
1 Comment
|
Miki D.Proaspata mamica de baiat, Project manager intr-o multinationala, pasionata de pictura si carti. Archives
March 2017
Categories
All
|