Hera a fost cățeaua noastră pe care o aveam de aproape 11 ani. Ea a fost cea care ne amintea de fiecare dată de începutul relației noastre de dragoste. Aseară draga de ea ne-a parasit… Sunt atât de multe amintiri frumoase pe care le avem cu ea încât nu pot să nu lăcrimez atunci când îmi aduc aminte de ele și de faptul că nu mai este printre noi. Una dintre acestea este legată de momentul în care am cumpărat-o. Era o zi friguroasă de iarnă și împreună cu soțul, prietenul meu pe atunci, am mers în târgul de animale din parcul Plumbuita. Erau destul de mulți căței la vânzare atunci, care mai de care mai frumoși și îmi aduc aminte de unul dintre proprietari, un bărbat între două vârste, ce avea doar un pui de Rotweiller, negru cu câte un punct maro deasupra fiecărui ochi, ce stătea atât de frumos în șezut și se uita cu ochi calzi la noi, parcă stătea la poză. Spuneai că este cel mai cuminte cățel, iar când ne-a văzut a început să se gudure și să se uite la noi parcă rugându-ne: Luați-mă acasă, promit că am să vă iubesc și am să fiu cuminte! Ne-a plăcut atât de mult încât am cumpărat-o și am fost tare fericiți că am făcut acest lucru. Am mers cu ea la căminul studențesc (pe atunci eram studenți) unde aveam de gând să o ținem un timp până să o ducem la părinții soțului. De când am ajuns acasă , cățelușa cuminte s-a transformat într-un cățel jucăuș ce făcea multe năzbâtii și ne distra foarte tare. Într-o dimineață, cam pe la ora 3-4, tot în cămin fiind, Hera a început să schelălăie pe modul și să facă super gălăgie. L-am trezit pe al meu și i-am zis să vadă ce are Hera și să o potolească pentru că nu vroiam să trezească colegii de cameră și de modul. După câteva secunde după ce al meu s-a dus la ea, gălăgia s-a dublat: înjurături printre dinți, forfotă, zgomote de scaune și masă hârșâite, zgomote de cățel care se bucură și are chef de joaca…M-am trezit să văd ce e, de ce e gălăgia și mai mare, și când colo ce să vezi, al meu somnoros, umbla cu punga să culeagă nevoile pe care Hera le împrăștiase pe jos iar ea alerga bucuroasă că are cu cine să se joace și se ridica pe picioarele lui, se împingea în toate scaunele și lovea diverse alte obiecte ce mai erau pe modul. Pentru că avea așa de multă energie ghemotocul de blană, ce mi-a trecut prin minte: “Trebuie să o obosesc!” și atunci, am ieșit pe holul căminului și am început să urc și să cobor cele 5 etaje ale căminului. Ce mai imagine, o nebună în pijama, chioară de somn urcând și coborând scările cu un cățel nebunatic, alergând cu limba scoasă și cu chef de joacă, la ora 4 dimineața … De la aceea întâmplare soțul a dus-o la curte, au trecut câțiva ani, în care nu am mai văzut-o iar când am revăzut-o deja era o cățea mare și frumoasă. Se bucura foarte tare când ne vedea și venea să mănânce ce-I aduceam bun, dar nu stătea să o mângâi așa cum aveam chef, era o domnișoară cu atitudine. După câțiva ani, i-am luat un băiețel, pe Oscar, să-i țină companie și poate să facă și puiuți împreună când acesta va crește. Mi-aduc aminte în primele zile că se uita la el cam urât și ne era frică să nu-l muște. Pe Oscar îl țineam în brațe și îl simțeam cum îi bate inima tare de frică. Ușor, ușor prin ușa de la intrarea casei, s-au mirosit, s-au cunoscut și s-au plăcut. Au crescut împreună, s-au iubit dar din păcate Hera nu a putut face copii. O altă amintire haioasă pe care o am cu ea, a fost când într-o seară, venind din oraș, Hera și Oscar au alergat să ne întâmpine. Pe Oscar îl puteam mângâia așa cum vroiam, îl luăm de urechi și îl frecam pe cap și sub bot, nu aveam nici o grijă, cu Hera nu prea puteam să mă port la fel pentru că nu îi plăceau smotocelile în stilul meu. Cum era întuneric nu mi-am dat seama și am confundat-o pe Hera cu Oscar, și i-am aplicat tratamentul obișnuit, frecat pe cap, luat de urechi și zăpăcit. După cum a rămas cu privirea mirată și ca nu a reacționat cum făcea de obicei, mi-am dat seama că i-am confundat, și i-am zis: “Scuza-mă Hera!” – și m-am grăbit în casă să nu ma mârâie. Ani de zile, Hera și Oscar au trăit împreună, au alergat prin curte, au fugărit orice vietate ce tranzita teritoriul lor și și-au păzit cu curaj stăpânii. Au stat în ploaie, în zăpada, în frig și nu s-au mișcat din fața ușii casei, la datorie și din dragoste pentru stăpâni, pe care îi considerau părinții și prietenii lor... De câteva zile Hera începuse să nu se mai simtă bine, medicii veterinari nu și-au dat seamă ce are, a primit câteva scheme de tratament dar din păcate, nu s-a mai putut face nimic. Parcă a știut draga de ea că va muri. Ieri dimineață, s-a dus în boxa unde stătea Oscar și a început să-l pupe și să-l lingă, nu mai făcuse așa ceva până atunci, să se ducă așa direct la el și să se comporte așa drafastos, știa că va pleca și își lua la revedere de la iubitul ei…. Adio Hera, frumoasa noastră, ai lăsat un gol în suflet, sper să-ți fie bine acolo unde te-ai dus și să știi că vei fi mereu în inima noastră!
1 Comment
E.
3/14/2016 09:28:10 pm
Imi pare rau...de ce a murit, de batranete?
Reply
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Miki D.Proaspata mamica de baiat, Project manager intr-o multinationala, pasionata de pictura si carti. Archives
March 2017
Categories
All
|